miercuri, 11 martie 2009

Un foarte frumos interviu cu si despre Elisabeth Bing

"Istoria Lamaze Continua: Interviu cu Elisabeth Bing"


Elaine Zwelling, RN, PhD, LCCE, FACCE





"Elisabeth Bing - fizioterapeut, educator prenatal si co-fondator ASPO (Lamaze International) - este bine cunoscuta multor educatori din SUA. Ea a fost un adevarat pionier in educatia parintilor pentru sarcina si nastere. Cartea ei, intitulata "6 lectii practice pentru o nastere usoara", a fost un ghid al multor parinti si educatori prenatali in folosul metodei Lamaze, pentru travaliu si nastere. A pregatit nenumarati parinti in experienta lor de nastere prin cursuri sustinute atat in spital (1950-1960),cat si in biroul ei privat din New York,unde a predat din 1960 pana astazi.

Elisabeth este indragita de toti cei care au sansa sa o cunoasca. A creat o istorie care va dainui multe decenii.

Imi amintesc clar prima data cand am vazut-o, in primavara anului 1968, cand am intrat in audienta in Dayton, Ohio, unde calatorisem pentru a participa la atelierul ei; am fost imediat facinata de infatisarea si caldura ei. Cand vorbea eram hipnotizata - era incantatoare, accentul ei ei era fermecator, iar mesajul ei spunea tot ce credeam eu despre nastere,(...).

Pana la sfarsitul atelierului, devenise idolul meu, ceea ce vroiam eu sa devin ca educator prenatal. Nu-mi venea sa cred ca stau in fata acestui pionier "in persoana". Vroiam sa fiu ca ea - sa invat femeile insarcinate tehnicile metodei Lamaze asa cum ea ne-a invatat, pe toti cei care am luat parte la atelier. Imi doream sa stimulez si sa motivez asa cum ea ma motivase pe mine. Tocmai incepusem sa predau cursuri de educatie prenatala in Columbus, Ohio si imi vroiam certificatul ASPO. Cursul lui Elisabeth mi-a servit ca un "seminar de antrenament", si astfel Elisabeth mi-a fost "antrenor". Atunci nu stiam ca vom ajunge colege de breasla si prietene timp de 31 de ani, si ma simt binecuvantata.

In ciuda faptului ca mi-am dezvoltat propria cariera si am invatat ca nimeni nu poate fi ca altcineva, Elisabeth continua sa fie mentorul si inspiratia mea, la fel cum va fi pentru multi dintre voi, cei care veti citi acest articol. Sunt foarte bucuroasa sa am privilegiul de a impartasi conversatia noastra cu Jurnalul de Educatie Perinatala. Acest interviu a avut loc in octombrie 1999 in timpul Conferintei Internationale Lamaze din Toronto."


INTERVIU

" Elaine Zwelling : Cunosc oameni care ar fi interesati sa stie despre trecutul tau. Descrie viata ta de familie si primii ani. Unde te-ai nascut? Cand si de ce ai venit in SUA?

Elisabeth Bing : M-am nascut intr-o casa frumoasa dintr-o suburbie a Berlinului. A fost o nastere acasa, ca toate nasterile mamei mele. Am fost a patra din 5 frati - 3 fete si 2 baieti. Se pare ca am venit repede pe lume, deoarece doctorul nu a reusit sa ajunga in timp pentru nasterea mea. Dar moasa era acolo. M-am nascut cu o luna inainte sa inceapa Primul Razboi Mondial. Deoarece tata se inrolase voluntar nu l-am prea vazut in primii 4 ani. Cred ca am avut cea mai frumoasa copilarie cu putinta. Parintii mei erau absolut minunati. Faceau o gramada de lucruri cu noi - excursii pe biciclete, excursii cu barca, patinam iarna pe rau, ne ajutau la teme. Deci a fost o copilarie foarte stimulanta.

Am plecat din Germania in liceu, la 18 ani, deoarece Hitler a preluat puterea in tara. Inainte de a pleca, mama m-a trimis la o scoala casnica deoarece a simtit ca trebuie sa invat cum se "tine" o casa. (Imi amintesc ca am luat o nota mica la calcat sau asa ceva!). Curand dupa aceea, in septembrie 1933 am plecat in Anglia si am fost prima din familie care a reusit sa plece din Germania. Tatal meu murise in 1932, dar mama si fratele mai mare au prevazut ca pericolul se extinde, si intrucat parintii mei erau evrei a fost foarte bine ca am reusit sa plecam cu totii.

Cu ani inainte, parintii mei se convertisera la protestantism si am fost crescuta ca o protestanta, dar asta nu a contat pentru nazisti. Am fost norocosi, caci nimeni din familie nu a murit. Deci, am plecat in Anglia cu gandul de a deveni fizioterapeut.

Elaine Zwelling : Ai vrut dintotdeauna sa devii fizioterapeut? Descrie pregatirea ta profesionala de la inceputul carierei.

Elisabeth Bing : Am avut aceasta idee de a deveni fizioterapeut pe cand eram inca in Berlin. Imediat dupa liceu m-am inscris acolo la facultate si am inceput cursurile, insa am fost data afara dupa 3 zile din cauza descendentei mele evreice. Asa ca am mers in Anglia si, pentru ca era greu sa scoti bani afara din Germania, m-am angajat ca asistenta stagiara pentru 1 an la un spital de boli reumatice din Midlands. Daca erai student un an, pregatirea pentru fizioterapeut era mult mai ieftina. Cat am fost acolo m-am imbolnavit si a trebuit sa fiu operata. Mi s-a spus ca din cauza asta trebuie sa plec. Am plecat la Londra si pana in acel moment familia mea reusise sa scoata din Germania destui bani pentru a ma intretine la o scoala de fizioterapie acolo. Cursurile mele au durat aproximativ 3 ani si am devenit membru al Societatii de Fizioterapie. Apoi am avut cateva slujbe in spitale sau in cabinetele particulare ale unor doctori. Pacientii mei sufereau de paraplegie, hemiplegie, paralizia lui Bell, fracturi si scleroze multiple. Nu am avut nimic de-a face cu obstretrica, de fapt nici macar nu am avut cursuri de reproducere sau obstetrica in programa de curs.

Elaine Zwelling : Cand ai inceput sa lucrezi in obstretica? Cum ai ajuns sa te intereseze?

Elisabeth Bing : Intr-unul din spitalele in care am lucrat trebuia sa ma duc la maternitate, la prima ora a diminetii cand eram de servici, pentru a face exercitii cu femeile care tocmai nascusera. Pe atunci, femeile erau tinute la pat, dupa nastere, pentru 10 zile si nici nu aveau voie sa de dea jos. Deci, fizioterapeutii trebuia sa lucreze exercitii cu ele si sa le faca masaj. Aveam deasemenea o slujba part-time, privata, in apartamentul meu, si aveam o pacienta, o femeie in varsta pe care am iubit-o foarte mult si careia ii spuneam intotdeauna despre munca mea. Ea mi-a spus despre o carte care tocmai ce o vazuze si credea ca s-ar putea sa ma intereseze. Era vorba despre cartea lui Grantly Dick Read - "Nasterea Naturala", si dupa ce am citit-o m-am gandit ca femeile ar trebui sa stie mai multe despre asta, inainte de a naste, si sa faca exercitii si in timpul sarcinii si dupa.

Asa ca i-am scris doctorului Read, intrebandu-l daca pot veni sa invat de la el. Era in 1939 si Al 2-lea Razboi Mondial tocmai ce incepuse. Dr. Read mi-a raspuns ca i-ar face placere sa vin, insa fusese chemat sa se inroleze. Mi-a recomandat un fizioterapeut cu care a lucrat, pe nume Helen Herdman, care scrisese o mica brosura despre nasterea naturala. Din pacate ea era in nordul Angliei si, pe atunci, era imposibil de calatorit din cauza razboiului. Asa ca nu puteam sa dau de ea.

M-am hotarat sa invat singura. Am luat cateva carti de obstetrica si am studiat, am primit permisiunea de a asista la nasteri, in timpul meu liber, in spitalul unde lucram. Ceea ce am vazut mi-a displacut profund si m-am gandit trebuie sa existe si alte moduri mai bune. A fost infricosator si suparator pentru mine. Femeile primeau fie anestezii foarte putenice, fie nimic. Erau total necontrolate si tratate cu asprime. Pe atunci nu puteam face nimic datorita razboiului care ne consuma tuturor energia. Trebuia sa fac munca voluntara precum observatul incendiilor sau condusul ambulantei, ceea ce ma tinea foarte ocupata.

In 1949, sora mea mai mare, care se casatorise cu un american si se mutase in SUA, mi-a scris spunandu-mi sa caut de munca acolo. M-am dus si am stat cu ei in Jacksonville, Illinois, unde ea si sotul ei predau la un colegiu. M-am angajat sa lucrez cu copii cu handicap. Intr-o zi am fost invitati la o petrecere, la cineva acasa, unde am cunoscut un obstretician si l-am intrebat daca stie ceva despre nasterea naturala. El mi-a zis ca nu foarte multe, intrebandu-ma apoi daca as vrea sa incerc ceva nou. Mi-a trimis toti pacientii lui si mi-a permis sa-i pregatesc dupa metoda Read si sa-i insotesc in timpul travaliului. Faceam asta doar cu fiecare femeie in parte, nu in grup, iar tatii nu erau implicati pe atunci. Am invatat din practica. Mi-a placut si am invatat multe. Am facut asta vreo 2 ani.

Elaine Zwelling : Cand ai inceput sa predai cursuri grupurilor? Cum te-ai implicat in asta?

Elisabeth Bing : Dupa 2 ani de stat in Illinois mi se facuse dor de casa, de Anglia. Cand am venit in SUA, imi cumparasem bilet dus-intors ca sa ma asigur ca ma mai pot intoarce, dar mai vroiam sa vad o parte din tara intai. Aveam prieteni in New York si asa ca m-am oprit pe la ei sa mai petrec putin timp. Acolo l-am intalnit pe Fred, sotul meu si ne-am casatorit la un an dupa. Acum sunt inca aici! Slujbele in New York erau foarte prost platite atunci, asa ca m-am decis sa ma specializez in educatie prenatala. Am apelat la obtreticieni rugandu-i sa imi trimita pacienti. Unul cate unul au inceput sa vina. Am fost foarte norocoasa cand unul din doctori m-a recomandat spitalului Mt. Sinai, care isi deschisese de curand o maternitate. Directorul spitalului m-a angajat si asa am devenit "respectabila". Am predat aici timp de 8 ani. Doctorii de acolo imi trimiteau pacientii lor, si am lucrat, deasemenea si cu pacienti ai clinicilor in grupuri mari.

Elaine Zwelling : Cum ai auzit de metoda Lamaze? Ce pregatiri ai in psihoprofilaxie? Si cum ai dezvoltat cele 6 lectii atat de cunoscute?

Elisabeth Bing : Chiar daca predam metoda lui Read auzisem si de metoda psihoprofilactica (PPM). Am citit cartea de psihoprofilaxie a doctorului elvetian Isidore Bonstein, care fusese in Cleveland pentru 3 luni. L-am intrebat pe Dr. Guttmacher daca ma pot duce in Franta pentru un curs de pregatire, insa mi-a spus ca spitalul nu avea bani pentru a ma putea duce. Apoi am citit cartea lui Marjorie Karmel, "Multumesc Dr. Lamaze". Am contactat-o deoarece cartea ei m-a inspirat; la 2 saptamani dupa ce a publicat cartea, m-a sunat spunandu-mi ca m-a ales pe mine pentru a le preda femeilor interesate sa afle mai multe despre aceasta metoda. M-a invatat PPM asa cum invatase ea de la Dr. Lamaze si Madame Cohen in Paris. Nu mi-a fost greu dat fiind experienta mea de 10 ani a metodei lui Read. L-am intrebat pe Dr. Guttmacher daca pot schimba metoda Read cu aceasta metoda. Mi-a raspuns: "Da..daca tu consideri ca este mai buna, atunci ar trebui sa o predai.". El il intalnise pe dr. Lamaze la o conferinta in Paris. I-am multumit, si am inceput sa o predau. (...)

Elaine Zwelling : Cum s-a nascut ASPO ca organizatie si cum ai ajuns unul dintre fondatori?

Elisabeth Bing : In 1960, doctorii cu care lucram impreuna cu Marjorie, ne-am strans in apartamentul ei si am format ASPO. Cred ca cei cu care am organizat prima intalnire au fost Dr. Heinz Luschinsky si partenerul sau Dr. Jean Andreson, Dr. Benjamin Segal, Dr. Irving Avelow, Dr. William Rashbaum, Dr. Alfred Tanz si Dr. Irwin Weiner. A inceput ca o societate medicala. Mie si lui Majorie ni s-a permis sa fim acolo, insa nu aveam drept de vot. Ceilalti membrii care nu erau medici atunci erau Ellie Rakowitz si Cecilia Worth. A devenit intre timp organizatie cu 3 diviziuni. Ideea pentru asta a venit odata cu vizita lui Khruschiev in SUA, care a spus despre 3 divizii ale guvernului rus. Atunci Dr. Luschinsky a spus: "Asta este ceea ce ASPO are nevoie - 3 diviziuni: doctori, parinti si profesionosti.".

Elaine Zwelling : Cum ai gasit atatia doctori dispusi sa se implice in asa ceva? De ce erau interesati?

Elisabeth Bing : A fost uimitor. Acesti doctori erau dispusi sa mearga departe, in ciuda opozitiei colegilor lor, probabil si din cauza climatului acelor timpuri. Cred ca nu erau de acord cu doza mare de medicamente data femeilor si credeau ca exista metode mai bune. Era probabil si vina vremurilor, vremuri de schimbare - libertatea femeilor, razboiul din Vietnam, "flower-power". Oamenii voiau o schimbare in bine. Educatia prenatala a gasit o atmosfera buna pentru a se inventa.

Elaine Zwelling : Cred ca erau vremuri extraordinare!

Elisabeth Bing : Da. Eram in permanenta stimulata si motivata. Totul era nou pentru mine. Nu planuisem absolut nimic. Parca viata ma sortise pentru asta. Nu era pentru ca ma decisesem odata sa vin in aceasta tara, ci pentru asta era ceea ce aveam de facut. Lucrurile s-au petrecut, pur si simplu, am fost acolo la momentul potrivit si am ramas acolo.

Elaine Zwelling : Ce te-a facut sa ramai? Trebuie sa fi fost un moment in care ai vrut sa renunti.

Elisabeth Bing : O, da, au fost! Dar au fost langa mine doctorii, care au ramas, au continuat sa munceasca cu noi, si doctori din toata tara care ni s-au alaturat. Curand, miscarea s-a dezvoltat si in Los Angeles, si in intreaga America.

Elaine Zwelling : Cum a evoluat cariera ta? Esti cunoscuta ca mama metodei Lamaze in tara asta. Cum s-a intamplat?

Elisabeth Bing : Am citit mult, am scris articole, am aparut la TV, la emisiuni, cu Barbara Walters, Phil Donahue si altii, am vorbit la radio. Pe atunci publicitatea era foarte buna. Era amuzant si mi-a placut. Am avut un tata la cursuri, editor la Bontam Books, care mi-a spus ca ar trebui sa scriu o carte despre ele, insa l-am refuzat. Atunci mi-a spus ca o sa scriu si se va numi "6 lectii practice pentru o nastere usoara". Asa a aparut cartea si inca se editeaza, ceea ce mi se pare incredibil. Dar trebuie sa mentionez, de asemenea ca am avut un sot care m-a sprijinit, a stat cu fiul nostru Peter care s-a nascut in 1955, si m-a incurajat in toate aspectele carierei mele.

Elaine Zwelling : Vreau sa vorbim despre provocari. Care au fost ele la inceput? Care crezi ca este cea mai mare provocare in educatia prenatala dupa 40 de ani? Care sunt provocarile astazi?

Elisabeth Bing : Pe atunci doctorii si asistentele se simteau amenintati. Nu de mine, ci de parintii deveniti constienti, care puneau intrebari. Totodata existau si alte pregatiri prenatale, ca "Nasterea fara durere" si "Nasterea naturala", si am fost acuzati ca producem sentimente de vina sau anxietate daca cineva accepta medicamente. In lecturile mele am punctat faptul ca nu ar trebui sa existe sentimente de vinovatie daca o femeie accepta medicamente. Sper ca nu am facut pe cineva sa se simta vinovat.

Azi provocaruile sunt diferie. Inainte luptam pentru umanizarea obstetricienilor si am avut succes. I-am facut sa realizeze ca nasterea este o experienta umana. Noile provocari sunt acelea ca profesia medicala pare sa vrea ca noi sa iesim din scena. Experienta este vazuta ca o metoda de a usura durerea. Cum mi-a zis unul din doctori: "Toti pacientii zambesc acum". M-am intrebat cu ce drept le spun eu sa munceasca atat de mult cand exista cai mai usoare? Cautam motive bune pentru care cineva n-ar trebui sa accepte ajutorul aparent sigur.

Apoi am decis ca nu este numai epidurara, ci atitudinea fata de nastere, o boala de care femeile trebuie sa fie lecuite. Medicii nu cred ca nasterea este o experienta interioara. Chiar si privitor la durere - satisfactia nu mai este aceeasi dat fiind ca munca nu mai este la fel. Am trecut cu vederea bucuria implinirii dupa o experienta dificila. Cred ca problema nu este metoda, ci permisiunea de a crede in corpul lor si de a munci alaturi de el.

Elaine Zwelling : Care este cea mai mare implinire a ta? Ce ai vrea ca lumea sa-si aminteasca despre tine si munca ta?

Elisabeth Bing : Am o satisfatie personala cand lumea ma opreste pe strada si imi spune ca au participat la cursul meu acum cativa ani. Imi arata ca nasterea este o experienta unica si ramane cu tine indiferent ce ti se intampla in viata. Daca am ajutat oameni sa se simta bine, sunt multumita. Atunci cred ca intr-adevar am facut ceva in viata. Sunt sigura ca nu m-ar opri nimeni pe strada daca s-ar gandi la mine ca la "femeia aia groaznica ce ne-a obligat sa invatam reguli de respiratie".

Elaine Zwelling : Care este cea mai mare frustrare a ta?

Elisabeth Bing : Faptul ca nu mai lucrez in echipa alaturi de colegii mei doctori. Se pare ca nu se mai comunica cu ei, si nici cu parintii. Comunicarea, printre oamenii cheie care sunt implicati in educatia prenatala, aproape ca a disparut.

Elaine Zwelling : Cand vorbim cu parintii ne spun ca vor o epidurala. Este dezamagitor sau te descurajeaza?

Elisabeth Bing : Desigur ca vor epidurala. S-au nascut in era computerelor si accepta sa fie legati de aparate. Li se pare normal, cred ca e mai sigur si ca daca nu este folosita, copilul nu ar fi bine. Si da, e descurajant. Daca ma gandesc mult la asta, ma descurajaza. Dar ma duc la cursuri, predau si uit. Si binenteles interesul fata de epidurala depinde si de grupul in care predai - unii vor mai mult ca altii.

Elaine Zwelling : Cum vezi viitorul? Intr-o lume a epiduralei si interventiilor, educatia prenatala isi gaseste locul?

Elisabeth Bing : Nu prea stiu nimic de viitor. Am mai fost intrebata, dar nu am un glob de cristal. Tot ce stiu este ca parintii carora le predau au aceleasi nelinisti ca acum 40 de ani si la fel vor fi peste inca atat. Asadar educatorii prenatali care predau astazi au aceeasi responsabilitate si ar trebui sa aiba acceasi dedicatie in a ajuta femeile prin aceasta perioada frumoasa, dar deseori dificila, din viata lor. Nu cred ca este ceva foarte nou, caci daca te gandesti la femeile din societatile mai primitive, ele nu trebuiau sa treaca prin aceasta perioada singure - era o traditie. Cred ca oricat am lega femeile de aparate, anxietatea va ramane.

O, da, educatia prenatala isi gaseste locul! Nu este nici un dubiu! Si sunt atatea domenii in care sa ne implicam - alaptat, postpartum, perioada de a fi parinti. Cred ca tot domeniul s-a marit enorm, si evident ca a devenit mult mai interesant asa. Dar, chiar daca ne-am largit orizontul, nu trebuie sa uitam sa predam tehnicile de relaxare si respiratie pentru a ajuta femeile sa faca fata durerii. Femeile inca au nevoie sa stie ce sa faca cu corpurile lor in sarcina, in tavaliu si in timpul nasterii. Este minunat sa ne orientam in toate celelalte directii, insa nu trebuie sa uitam nevoile de baza. Sunt trista cand vad ca acest lucru se intampla.

Elaine Zwelling : Spune-mi despre familia ta si viata ta de azi. Ce faci in timpul liber?

Elisabeth Bing : Fiul meu, Peter, acum de 44 de ani, este profesor asistent la Universitatea Emory, si acum este in Anglia, la Cambridge pentru un an academic facand cercetari. Sotia lui, Mary, este doctor la Departamentul de Cercetare TB din Atlanta. Nepoata mea, Anna, de 4 ani si 9 luni incepe gradinita. Ia lectii de violoncel deoarece crede ca toti adultii stiu sa cante la violoncel. Bunica si matusa ei stiu, iar mama ei canta la trombon. Eu cant intr-un cor si binenteles predau Lamaze, o data sau de 2 ori pe saptamana in biroul meu. Fac exercitii de 2 ori pe saptamana si calatoresc mult - merg in Anglia de 2 ori pe an, si fac alte excursii. Si ador sa citesc,citesc, citesc!"


Reflectari

"Desi stiam multe din lucrurile spuse de Elisabeth, unele aveau intelesuri aparte cat timp vorbea si eu contemplam rolul ei in istoria educatiei prenatale si exemplul dat tuturor.

Dedicarea ei si a celor care au creat ASPO este incredibila. Experientele lor erau foarte asemanatoare cu ale noastre - echilibru in multiplele roluri din cariera si, in acelasi timp, intretinerea relatiei maritale si cresterea copilor. Si totusi, s-au oferit voluntari nenumarate ore pentru a infiinta o organizatie care sustine o cauza ce rezistat 40 de ani - educatia femeilor insarcinate, sustinerea drepturilor femeii pentru a avea o nastere asa cum si-o doresc, si reforma ingrijirii materne in tara lor. Elisabeth si colegii ei au pus bazele a ceea ce noi continuam azi. Lamaze International ramane un succes datorita nenumaratelor ore dedicate si muncii de catre femeile care au aceeasi pasiune ca si fondatorii ei.

Desi a fost descurajata de cateva ori, Elisabeth nu a renuntat niciodata. Ramane pozitiva, increzatoare si entuziasta. De-a lungul a 40 de ani, a intampinat multe provocari care ar f putut-o determina sa spuna "La ce bun?.. Renunt! Nu merita!". De cate ori nu am avut si noi aceleasi frustrari? Ma intreb daca e posibil sa lucrezi pentru o "cauza sociala" si sa nu fii descurajat deloc? Probabil ca nu. Ce ne sustine? Probabil cei dintre noi care au avut aceleasi probleme suntem oarecum stimulati de provocarile si piedicile intalnite. Sau poate suntem cu totii incapatanati! Si, binenteles suntem devotati misiunii noastre de a crea experiente prenatale si nasteri pozitive pentru familii. Deci, multumim Elisabeth pentru exemplul pe care l-ai dat! Daca ramanem cu totii devotati misiunii noastre pana la 80 de ani, ganditi-va la progresul facut! Ma simt norocoasa avand-o pe Elisabeth ca profesor, model si prietena!"

Sursa: Jurnalul de Educatie Perinatala si Ghidul de Studiu Lamaze

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu